Dupa cum se poate observa, postarile au devenit mai rare. Cantitatea de materie creste exponential de la o zi la alta, si intre trezirea de la 5.30am si culcarea de la 10.30pm de abia am timp sa respir, daramite sa scriu.
Saptamana trecuta am avut primele examene, un test de teorie la anatomie si predarea unei secvente de Hatha yoga pentru 20 minute, in fata clasei. Am creat un nou obicei – in fiecare seara traversez Ganga si stau cateva minute pe malul opus, la ghaturi, printre indieni care fac pooja. Simt nevoia sa ies pentru o ora sau doua din cazemata yoga care, desi este o experienta fabuloasa pentru care sunt foarte recunoscatoare, poate fi și un pic sufocanta. Folosesc contemplarile acestea de seara pentru a ma minuna de micile reusite si revelatii care se petrec in fiecare zi.
Am avut o astfel de revelatie chiar astazi – in a doua duminica libera a cursului, am mers la rafting pe Ganga. Inceputul aventurii a fost anevoios, caci a trebuit sa incarcam raft-ul pe jeep, apoi sa mergem vreo 30km in susul raului, sa descarcam barca, sa ne echipam cu veste gonflabile si casti de protectie. Jeepurile sunt pline de indieni tineri si galagiosi care pun muzica de Bollywood pe telefoane si urla unii la altii. Pe la 11am reusim sa ne urcam si noi in barci – suntem 3 barci, cate 8 oameni in fiecare barca, plus cate un ghid pe grup. Ghidul nostru ne explica cum sa dam la vasle, ce inseamna comenzile in hindi, cum sa procedam in timpul vartejurilor – vor fi 7 vartejuri, cu intensitati intre 2 si 4, maximul fiind 5. Iau locul din fata si voiajul incepe.
Ganga e rapida, fara vaslit viteza oscileaza intre 25km si 40km. Primele vartejuri sunt infricosatoare, caci arunca barca la jumatate de metru in aer, dupa care o pocnesc violent de valuri. Toata lumea e fleasca in primele 2 minute. Curentul fluviului ghideaza barca pe sosele acvatice care de multe ori se apropie ingrijorator de mult de stancile de pe mal. Malul e inalt si inverzit, iar din cand in cand se pot ghici temple si ashramuri ascunse printre vegetatie. Stoluri de fluturi in culori fluorescente planeaza deasupra apei.
In putinele momente in care indienii nu tipa sau rad, auzi aievea linistea si pacea din imprejurimi. Mama Ganga, de abia iesita din muntii Himalayei, se indreapta hotarat spre campiile din sud est. In final se va varsa prin delta din Bangladesh, bay-ul Bengalului. In perioadele de plutire lina, unde fluviul e linistit, ghidul ne lasa pe cei ce vrem sa ne aruncam din barca si sa inotam. Mai mult ne tinem de barca si ne lasam dusi de curent, care este extrem de puternic si te ia instantaneu. Apa e rece dar suportabila, iar vesta te ajuta sa te relaxezi printre valuri.
Pe la jumatatea distantei oprim la o mica plaja acoperita cu nisip pietros care straluceste cu mineralele aduse de curent din munti, si gasim un chiosc de chai. Ni se explica ca aici exista o stanca suspendata desupra unei depresii in albia raului, si ni se spune ca putem sari in siguranta de pe stanca, daca vrem. Urcusul este rapid dar alunecos, iar la margine exista o lespeda de piatra mai ingusta decat talpa, acoperita cu o mazga visinie. Ma gandesc ca mai devreme e mai bine decat mai tarziu, asa ca ma ofer a doua la coada. Ghidul, un indian subtirel si, daca se poate, hipster fara sa realizeze, imi spune sa ma tin de bretele vestei, sa am grija sa raman in pozitie verticala si sa nu alunec, ci in schimb sa ma arunc cat mai departe de peretele malului. Acestea spuse, sare demonstrativ si vine randul meu. O respiratie de o secunda si ma arunc. Instantaneu, timpul se dilata, simt ca am trecut printr-un portal intr-un univers unde 5 secunde devin 5 minute. Imi trec un numar remarcabil de ganduri si senzatii prin fiinta. Timpul chiar se poate dilata! Stomacul imi intra in piept, o senzatie de soc care de obicei dureaza o nanosecunda, dar acum se prelungeste la infinit. Nu imi mai simt corpul si nu imi dau seama in ce pozitie sunt. Simt ca daca as incerca sa ridic genunchii la piept, sau sa imi fixez privirea pe un punct clar, nu as putea. Pe la mijlocul caderii ma gandesc ca poate asta inseamna abandon absolut, poate aceasta este senzatia lipsei totale de ambiguitate. Rar se intampla in viata sa STII ceva cu absoluta certitudine, iar in acel moment STII ca pur si simplu nu ai de ales decat sa continui caderea. Cale fara intoarcere. La impactul cu apa nu simti decat soc si un pic de usturime ca o palma atotcuprinzatoare. Senzatia apei apare imediat dupa si incepe de sus, de la cap si umeri, care nu au simtit impactul. Te scufunzi cam doi metri si daca privesti in sus, printre stratul translucent de namol si alge, vezi cerul si stancile. Primele guri de aer sunt bucurie si extraz, te simti surprins, ca un copil care a intrat in mare pentru prima data. In concluzie, da. Este de incercat. Si costa mai putin de 10$ !
Toată aceasta experiența m-a facut sa ma gandesc la una din pildele profesorului Gorav. Vorbeam despre imposibilitatea de a explica cuiva notiunea de credinta, sau de simtire, sau de contopire cu (ma scuzati) Dumnezeu, Constiinta Suprema. Aceasta este o notiune experimentala si nu intelectuala. Sa ne gandim asa: suntem cu totii de acord ca mango exista, nu ne indoim de asta. Daca cineva nu a gustat niciodata mango, cum ii poti descrie gustul de mango in asa fel incat el/ea sa inteleaga, realmente sa GUSTE mango? Nu se poate – omul trebuie sa incerce fructul pentru a ști cu adevarat ce gust are. Asa si cu Dumnezeu. Alex, un student din Israel, zice: da, dar cercetarile in Inteligenta Artificiala si Lumi Virtuale sugereaza ca in viitorul apropriat vom putea manevra creierul in asa masura incat ii vom putea implementa experiente pe care corpul nu le-a avut. Gorav se lumineaza la fata si raspunde: asta este Yoga! Acea tehnologie care iti permite sa accesezi intreaga Experienta a Universului, si avem aceasta tehnologie deja in noi!
Namaste.
P.S. Din pacate nu am putut face poze, dar ele vor aparea in cateva zile!
Leave a Reply